NOUTAȚI

2016-02-18
ACM susţine campania „Petrom pentru siguranța copilului tău”
ACM susţine campania „Petrom pentru siguranța copilului tău”

Din 01 februarie 2016 Automobil Club din Moldova (ACM) s-a alăturat campaniei sociale „Petrom pentru siguranța copilului tău” orientată spre sporirea securității rutiere a copiilor. Campania are ca scop promovarea cunoaşterii şi înţelegerii regulilor de circulaţie şi a situaţiilor din trafic, îmbunătăţirea deprinderilor prin experienţă şi consolidarea atitudinilor cu privire la siguranţa personală, şi este adresată copiilor de vârstă preşcolară din peste 24 de grădiniţe din ţară. Aceste activităţi vor fi realizate cu ajutorul şi implicarea activă a unui grup de voluntari, din mun. Chişinău şi Bălţi.

Astfel, în perioada 10-11 Februarie 2016, în mun. Chişinău şi Bălţi, au avut loc primele sesiuni de pregătire a voluntarilor (studenţi şi masteranzi), ambasadorii PETROM în domeniul siguranţei rutiere, cei care vor instrui peste 600 de copii de vârstă preşcolară din oraşele sus-menţionate, pe parcursul întregului an 2016. În cadrul acestor întâlniri reprezentanţii ACM şi ai Inspectoratului Naţional de Patrulare au instruit voluntarii în scopul de a învăţa cele mai bune practici în materie de siguranţă rutieră, dezvoltării abilităţilor de promovare a comportamentului şi aptitudinilor rutiere în rândurile micilor pietoni, accentul fiind pus pe particularităţile de planificare şi modul de organizare a lecţiilor educative, adaptate conform vârstei copiilor.

Atelierul de lucru a fost unul interactiv, participanţii având acces la toate resursele educative în materie de siguranţă rutieră, oferite de organizatori: filmuleţe şi jocuri video, broşuri, pliante, accesorii reflectorizante, care ulterior vor fi folosite în cadrul activităţilor de educaţie rutieră pentru copii.

O lecţie de educaţie rutieră pentru copiii preşcolari va aborda următoarele aspecte:

  • Noţiuni introductive privind siguranţa rutieră;
  • Principalele reguli de circulaţie care trebuie respectate;
  • Marcajele şi semnele pe care trebuie să le cunoască copilul;
  • Modul de deplasare al copilului de acasă la grădiniţă şi invers;
  • Alegerea locurilor de joacă - unde se poate juca în siguranţă;
  • Jocuri interactive, concursuri cu tematică rutieră.
  • Partenerii Campaniei „Petrom pentru siguranța copilului tău” sunt: Automobil Club din Moldova, Primăria Municipiului Chișinău, Primăria Municipiului Bălți, Inspectoratul Național de Patrulare, Ministerul Educației, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Bălți „Alecu Russo”.