NOUTAȚI

2021-05-14
Atitudinea cetățenilor față de reducerea vitezei de deplasare în zonele periculoase
Atitudinea cetățenilor față de reducerea vitezei de deplasare în zonele periculoase

În luna mai 2021, Automobil Club din Moldova (ACM) a chestionat peste 300 cetățeni cu privire la reducerea vitezei de deplasare a automobilelor la 30 km/h în zonele cu risc sporit pentru participanții vulnerabili la trafic. Acest sondaj a fost elaborat de către Alianța Estică pentru Transport Sigur și Durabil (EASST) și realizat, la nivel regional, de către toți membrii rețelei EASST. Pentru mai multe detalii aici.

Scopul acestuia este de a identifica opinia publică referitor la reducerea limitei de viteză la 30 km/h în zonele urbane, cu risc sporit pentru participanții vulnerabili la trafic, în zonele rezidențiale, în jurul școlilor și în zonele altor instituții de interes public. Sondaj a fost realizat în cadrul proiectului "Working towards policy change for Safe School Zones"(privind schimbarea politicilor pentru zone sigure în jurul școlilor), care a fost lansat în Moldova de către ACM, cu suportul EASST și Fundației FIA.

Categoriile celor intervievați s-au împărțit în felul următor:

Din numărul total al persoanelor intervievate 83,6% dețin permise de conducere.

Repartizarea pe gen a celor intervievați:

Sex %
M 43.1
F 56.9

Rezultatele studiului demonstrează că:

2/3 din intervievați susțin limitele de viteză de 30 km/h pe drumurile urbane de importanță locală - străzile unde pietonii și bicicliștii se intersectează cu traficul motorizat.

92% din respondenți sunt pentru limitarea vitezei legale de 30 km/h în adiacentul școlilor.

68% dintre respondenți sunt de acord cu reducerea vitezei pe străzile urbane în favoarea siguranței copiilor.

43% șoferi consideră că, limitele de viteză nu sunt respectate de ceilalți șoferi.

52% dintre respondenți care nu dețin permis de conducere consideră că, limitele de viteză sunt deseori nerespectate de ceilalți conducători auto. 7% dintre cei intervievați au admis faptul că depășesc viteza.

46% dintre respondenți sunt de părerea că reducerea vitezei în zonele urbane cu 30 km/h vor reduce emisiile autovehiculelor, pe când 34% dintre cei intervievați susțin că, reducerea vitezei cu 30 km/h va crește durata călătoriei.

Analiza rezultatelor sondajului, la nivel regional (EASST) a demonstrat că, 80% dintre cei intervievați susțin ca limitele de viteză în adiacentul școlilor ar trebui să fie de 30 km/h sau mai mici. Cu toate acestea, mai puțin de 50% ar susține în prezent ca 30 km/h să devină noua normă în toate zonele urbane.

Activitatea a fost realizată în susținerea campaniei globale din cadrul Săptămânii Globale pentru Siguranța Rutieră a ONU, care este la cea de-a VI-a ediție și solicită ca limitele de viteză de 30 km/h să fie noua normă pentru orașele din întreaga lume. Săptămâna Globală a ONU a dat start, celui de-al doilea deceniu de acțiune pentru siguranța rutieră, care constă reducerea deceselor și a traumelor cauzate de accidentele rutiere cu 50% până în 2030. Vitezele reduse de deplasare sunt vitale pentru atingerea acestui obiectiv.

Străzile cu viteză redusă sunt mai sigure, mai sănătoase și benefice planetă.

Cerem #StrăziPentruViață!

#StreetsForLife

#Love30