NOUTAȚI

2013-03-20
Lecţii de securitate în şcolile din capitală
Lecţii de securitate în şcolile din capitală

Proiectul „Dezvoltarea parteneriatului pentru reducerea numărului de accidente rutiere în Chişinău şi Tiraspol”, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu scopul de a promova încrederea între cele două maluri ale Nistrului implicînd autorităţile locale şi societatea civilă în soluţionarea problemei siguranţei rutiere, continuă. În cadrul acestuia sunt organizate lecţii de siguranţă rutieră şi securitate, de către partenerii implicaţi în proiect şi anume Automobil Club din Moldova, Poliţia Rutieră, Serviciul Situaţii Excepţionale şi Departamentul Municipal de Transport. Elevilor din diferite instituţii de învăţămînt le sunt organizate excursii la Şcoala Securităţii a Serviciului Situaţii Excepţionale, unde le sunt explicate principalele măsuri de securitate ce trebuie respectate în viaţa de zi cu zi, printre care şi măsurile de siguranţă rutieră şi semnalele agentului de circulaţie rutieră.

Totodată, în şcoli, în parteneriat cu Poliţia Rutieră, sunt petrecute ore cu tematica securităţii la trafic pentru clasele primare. Elevilor le sunt explicate principalele reguli de circulaţie, precum şi ce pericole îi aşteaptă pe stradă. La fel tuturor le sunt arătate semnele agentului de circulaţie rutieră, iar la finalul lecţiei le sunt adresate întrebări pentru a recapitula ceea ce afost învăţat şi le sunt oferite caiete, pe verso-ul cărora pot fi găsite cele mai importante reguli din trafic, care trebuie să le cunoască elevul. Dorim să menţionăm că lecţiile continuă şi vor fi petrecute în mai multe instituţii de învăţămînt din capitală.

Acest proiect este realizat cu asistenţa Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care are drept scop să contribuie la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.