NOUTAȚI

2015-08-04
Scaune auto din Marea Britanie pentru copiii din s.Congaz
Scaune auto din Marea Britanie pentru copiii din s.Congaz

Scaune auto din Marea Britanie pentru copiii din s.Congaz În februarie 2014 Automobil Club din Moldova (ACM) și partenerul său Alianța Estică pentru Transport Sigur și Durabil (EASST) au desfășurat în s. Congaz (Găgăuzia) trainingul “Siguranța rutieră pentru toți” în cadrul proiectului “Consolidarea Capacităților Societății Civile din Moldova de a promova siguranța rutieră”, desfășurat sub auspiciile Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) (află mai mult: http://goo.gl/2KRZ0P).

În timpul trainingului, locuitorii satului au realizat un Plan de acțiuni pentru îmbunătățirea nivelului siguranței rutiere în Congaz. În respectivul Plan, una dintre propuneri era promovarea utilizării scaunelor auto pentru copii. Prin urmare, organizatorii proiectului (BERD, ACM, EASST) împreună cu partenerii britanici – companiile Kier și IOSH, au găsit oportunitatea pentru a susține această idee și au donat locuitorilor s. Congaz circa 20 de sisteme de reținere pentru copii, precum și îmbrăcăminte cu vizibilitate înaltă pentru fermieri, pietoni, bicicliști și cîteva seturi de îmbrăcăminte sportivă (de la Norwich City PDC) pentru echipa de fotbal de juniori din Congaz.

În așa mod, BERD și EASST continuă să susțină inițiativele de siguranță rutieră în Republica Moldova în cooperare cu alte bănci multilaterale de dezvoltare și organizații internaționale în cadrul Deceniului de Acțiune pentru Siguranța Rutieră 2011-2020.

Ceremonia oficială de donație a avt loc la data de 30 iulie 2015, în incinta Casei de Cultură din Congaz, unde s-au adunat partenerii și beneficiarii proiectului.

Printre partenerii donatori au fost prezenți: Dl Derran Williams de la BERD, Dl Ian Harper de la IOSH, Dl Alex Hitch de la Kier și echipa Automobil Club din Moldova.

„Vrem ca voi să trăiți și să vă bucurați de o viață lungă, de aceea am adus echipament, care sperăm că va face acest lucru posibil pentru voi. Siguranța rutieră este foarte importantă și, cum se zice în Marea Britanie: Fii vizibil- fii în siguranță. Purtînd îmbrăcăminte cu vizibilitate înaltă atunci cînd mergeți pe drum sau în apropierea acestuia vă veți salva propria viață. Și despre scaunele auto pentru copii – prea multe accidente rutiere se produc cu implicarea copiilor. Folosind sisteme potrivite de reținere pentru copii și centurile de siguranță, veți salva viața copiilor voștri. Dacă vă iubiți copiii, protejați-i!” s-a adresat Dl Derran Williams către locuitorii s. Congaz.

La eveniment au participat și vice bașcanul UTA Găgăuzia, primarul s. Congaz, participanții la trainingul BERD din 2014, familii cu mulți copii și o echipă de elevi activi și veseli de la școala sportivă Congaz.

După ceremonia de donație, echipa de fotbal de juniori care a primit în dar seturile de îmbrăcăminte sportivă, a jucat și un scurt meci de fotbal împreună cu oaspeții din Marea Britanie.

Proiectul este direcționat spre îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților societății civile din Moldova privind siguranța rutieră și promovarea schimbării comportamentului participanților la trafic (vizibilitatea, utilizarea sitemelor de reținere pentru copii).

Află mai mult:

http://gagauzinfo.md/index.php?newsid=19737

http://gagauzia.md/newsview.php?l=ru&idc=390&id=5971

http://moldovaweek.ru/post?id=aac9badc953db3231943b25420493bef

http://forum.md/2226886

http://www.civic.md/stiri-ong/29345-child-restraints-from-uk-for-congaz-villagers.html