La data de 19 decembrie 2018, a avut loc conferința finală a proiectului„Un scăunel din inimă”. La eveniment au participat partenerii locali, care au fost implicați în implementarea cu succes a proiectului și anume Inspectoratul Național de Patrulare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, mama.md, instituțiile de învățământ „Universul” și „Ștefan cel Mare” din capitală, care au ajutat la colectarea scaunelor de la părinții interesați. Conferința a fost o oportunitate potrivită pentru a analiza rezultatele obținute odată cu crearea platformei, precum și a discuta pașii următori de dezvoltare și extindere ai acesteia. Managerii de proiect au prezentat rezumatul acțiunilor întreprinse și inițiativele noi de abordare a siguranței copiilor în trafic. Dl Păgînu, reprezentantul MECC, a menționat despre importanța implicării părinților în procesul educației în domeniul rutier, aceștia fiind principalul exemplu al celor mici. Inspectoratul Național de Patrulare a specificat că activitățile de informare și sensibilizare vor continua, odată cu aplicarea amenzilor pentru transportarea incorectă a copiilor.
La moment, prin intermediul platformei baby4baby.org, mai mult de 100 de copii din țară beneficiază de scăunele auto absolut gratuit pentru o perioadă de un an. După, acestea vor fi reîntoarse și donate mai departe altor familii. Scopul creării platformei web de donare a sistemelor de reținere pentru copii este de a crea un circuit al scaunelor în societate și a ajuta familiile cu 2 sau mai mulți copii, care nu au resursele financiare necesare să îl procure.
Platforma continuă să funcționeze, iar Automobil Club din Moldova vă îndeamnă să donați scăunelul care nu îl mai utilizați.
Inițiativa de creare a baby4baby.org a fost susținută și implementată cu suportul FIA și FIA Foundation prin programul FIA Road Safety Programme și FIA Action for Road Safety și de Alianța Estică pentru Transport Sigur și Durabil (EASST) din Marea Britanie, Parlamentul Republicii Moldova, Inspectoratul Național de Patrulare, Teatrul ”Oratorul”, Mama.md, ”Recaro”, suntparinte.md și Membrii Consiliului Național pentru Securitatea Circulației Rutiere.