NOUTAȚI

2016-11-20
Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere
Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere

Peste 1.3 milioane de persoane îşi pierd viaţa anual, la nivel global, în accidente rutiere. Din 2005, în memoria lor, Organizaţia Naţiunilor Unite celebrează în fiecare an, în cea de-a III-a duminică a lunii noiembrie, Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere.

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Național de Patrulare, în 2015, în Republica Moldova au fost înregistrate 2527 de accidente rutiere, în urma cărora au decedat 297 de oameni şi 3021 au fost traumatizaţi.

Trebuie să conştientizăm, că în spatele fiecărei cifre statistice se ascunde o viaţă întreruptă brusc, o tragedie... Accidentele rutiere ruinează familii, lasă în urmă prieteni şi oameni dragi…

Stimaţi cetăţeni! În ziua tristă de 20 noiembrie, Automobil Club din Moldova vine cu mesajul de a comemora victimele accidentelor rutiere şi de a susţine eforturile noastre de prevenire a accidentelor rutiere, pentru că ele într-adevăr pot fi prevenite, iar mii de vieţi pot fi salvate. În calitate de participanţi la trafic, avem obligaţia să fim responsabili în acţiunile noastre, să dăm dovadă de stimă reciprocă şi să respectăm regulile de circulaţie rutieră pentru ca drumurile să devină sigure pentru fiecare.

Responsabilitatea de a salva vieţi în trafic ne priveşte atât în mod individual, cît şi colectiv. Domeniul siguranţei rutiere necesită acţiuni şi eforturi concentrate din partea tuturor actorilor: societății civile, autorităţilor publice, organizaţiilor non-guvernamentale şi a reprezentanţilor mass-media, pentru a genera un real impact asupra tuturor participanţilor la trafic.

În acest an Ziua Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere poartă genericul ‘Acțiunile vitale post-accident: asistență medicală, investigații, justiție’, pentru că anume deciziile luate la etapa imediată post-accident sunt vitale pentru salvarea vieților, reducerea severității impactului, încurajarea unei investigații aprofundate asupra accidentului precum și aplicarea unui răspuns juridic efficient.

Află mai mult: http://worlddayofremembrance.org/