La data de 17 noiembrie 2013, la Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost marcată Ziua Mondială a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere.
Cu toţii ştim că a greşi este uman, însă neatenţia şi greşelile zilnice în traficul rutier duc la producerea unui imens număr de accidente, soldate cu victime, tragisme şi suferinţă. Ziua Mondială a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere a fost proclamată pentru a crea o cultură globală a siguranţei rutiere. Prin comemorarea celor ce au decedat în accidente rutiere poate fi sensibilizată opinia publică cu privire la consecinţele grave şi importanţa respectării regulilor de circulaţie, în acest mod contribuind la creşterea nivelului siguranţei rutiere şi, respectiv, la reducerea numărului victimelor accidentelor.
La desfăşurarea evenimentului din acest an, la Chişinău, au contribuit A.O. Automobil Club din Moldova, Fundaţia „ProtectMD”, Inspectoratul Naţional de Patrulare, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Sănătăţii, reprezentanţi ONU şi UE în Republica Moldova.
La evenimentul de comemorare a fost organizat un cortegiu de maşini accidentate ce s-a deplasat pe itinerarul str. Burebista 3 – Piaţa Marii Adunări Naţionale. Adunarea de comemorare a fost deschisă cu un minut de reculegere, ţinut în memoria celor ce şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere.
Dna Angela Ciobanu, ofiţer sănătate publică în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Republica Moldova a exprimat, în numele ONU, suportul pentru familiile celor decedaţi în accidente rutiere şi importanţa majoră pe care o dă ONU acestei grave probleme în toată lumea şi, inclusiv, în Moldova.
„Construcţia unor drumuri mai bune nu este suficientă pentru a evita accidentele rutiere. Fiecare dintre noi, şofer, pieton, trebuie să fie responsabil şi respectuos pe stradă” a declarat dna Olga Shumylo-Tapiola , soţia şefului Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
Prin urmare, toţi cei prezenţi la eveniment au asistat la o liturghie de comemorare a victimelor rutiere şi au aprins lumînări în amintirea acestora. Fundaţia „ProtectMD” a distribuit şoferilor aromatizatoare pentru automobile cu tematică anti viteză şi anti alcool.
Automobil Club din Moldova a iniţiat un flash mob – expoziţie de încălţăminte cu genericul „Ei puteau să trăiască...”, demonstrînd simbolic numărul de oameni care şi-au spulberat vieţile din propria neglijenţă sau din neglijenţa altora în trafic.
Evenimentul a fost încheiat cu lansarea a 255 de baloane albe către cer, aceasta simbolizînd numărul persoanelor decedate în accidente rutiere în primele 10 luni ale anului curent.
Astfel de iniţiative sunt direcţionate spre a uni oamenii de pretutindeni, pentru a realiza obiectivele comune de îmbunătăţire a nivelului siguranţei rutiere şi a comemora împreună „vieţile pierdute şi risipite”.
Află mai mult:
http://trm.md/ro/social/baloane-albe-si-lumanari-aprinse-de-ziua-comemorarii-victimelor-accidentelor-rutiere/http://www.jurnal.md/ro/news/astazi-este-ziua-comemorarii-victimelor-accidentelor-rutiere-1159368