COMUNICAT DE PRESA

Invitație la un flashmob dedicat siguranței pietonilor, cu genericul „TRAVERSEAZĂ CU MINTE!”.

Stimați jurnaliști,

Automobil Club Moldova în colaborare cu Inspectoratul Național de Patrulare, Vă invită la un flashmob dedicat siguranței pietonilor, cu genericul „TRAVERSEAZĂ CU MINTE!”.

Evenimentul va avea loc VINERI, 25 martie 2016, la intersecția bd. Dacia – str. Teilor, mun. Chișinău, cu începere de la ora 12:30.

Acțiunea este parte a Intervenției Pilot în baza factorului de risc al Campaniei de Prevenire Rutieră (în parteneriat cu TRACECA Road Safety Project II), finanțată de Federația Internațională a Automobilismului (FIA), si Parteneriatul Global pentru Siguranţă Rutieră (GRSP), (găzduit de Federația Crucii Roșii și a Societăților Semilunii Roșii)).

Intervenția Pilot pe bd. Dacia se efectuează cu scopul de a informa populația privind riscurile traversării neregulamentare, de a spori siguranța rutieră a pietonilor, a reduce numărul accidentelor rutiere, traumatismelor și deceselor în rîndurile pietonilor. Conform rezultatelor monitorizării traficului rutier, bd. Dacia este una din străzile din capitală cu cea mai mare rată a încălcărilor Regulamentului Circulației Rutiere de către pietoni, dar și a numărului accidentelor rutiere cu implicarea pietonilor.

Pentru detalii, contactați-ne la numărul de telefon 069400731.