Conform datelor statistice acordate de Poliţia Rutieră, pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2011 a fost înregistrată o diminuare a numărului accidentelor rutiere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (a.p.): 1.184 accidente rutiere (-1.3%, a.p.1.199) soldate cu 153 persoane decedate (-5.0%, a.p.161) şi 1.496 traumatizate (-2.0%, a.p.1.526).
463 (a.p.448) accidente au fost calificate ca accidente grave, soldate cu 153 (a.p.161) persoane decedate şi 587 (a.p.599) traumatizate. De asemenea, au fost înregistrate 127 (a.p. 78) de accidente cu implicarea transportului urban şi interurban de persoane (autobuze, troleibuze, taxi, maxi-taxi), în urma cărora au decedat 8 persoane, iar altele 203 au fost grav traumatizate.
În municipiul Chişinău s-au produs 536 (-5.8%, a.p.569) accidente rutiere, soldate cu 30 (0%, a.p.30) persoane decedate şi 688 (-2.6%, a.p.706) traumatizate.
Din numărul total de accidente, cea mai mare parte o constituie:
tamponarea pietonilor – 452 accidente (38,2% din numărul total de accidente comise în perioada respectivă);
ciocnirea mijloacelor de transport - 266 (22,5%);
tamponarea obstacolelor – 182 (15,4%);
inversiunea mijloacelor de transport - 124 (10,5%);
tamponarea cicliştilor – 23 (2,0%);
tamponarea hipomobilelor – 7 (1, 0%).
Cea mai mare parte din numărul de accidente s-a produs din vina conducătorilor auto: 1.052 (88.9% din toate accidentele comise în republică). Din vina pietonilor s-a produs fiecare al treisprezecelea accident rutier (87, sau 7,3% din numărul total de accidente). Numărul accidentelor în care au suferit copiii, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a majorat cu 0,8%, fiind înregistrate 245 asemenea accidente, în rezultatul cărora şi-au pierdut viaţa 11 (-26,7%) şi au fost traumatizaţi 266 (+3,9%) copii.
Automobil Club din Moldova consideră că această descreştere este nesemnificativă şi depune toate eforturile pentru o diminuare cu 50% a numărului accidentelor rutiere, odată de a aderat la Deceniul de Acţiune pentru Siguranţă Rutieră 2011-2020.